Dinamo a înregistrat un nou semieșec cu o echipă din subsolul clasamentului, iar șefii sunt deciși să se răzbune pe jucători. Deviza acționarilor? „Vom lua măsuri financiare, asta vom face”, anunță Cristi Borcea.
Pe vremuri, fratele mai mare al jucătorilor, președintele executiv al roș-albilor, „a explodat” la finalul partidei cu Bistrița. Și s-a confesat prietenilor săi, chiar în loja oficialilor: „Ă‚știa își bat joc de mine! Îi termin eu pe indolenții ăștia! Fac curățenie!”. Apoi, la câteva ore de la finalul partidei, i-a sunat pe liderii vestiarului. „Vă bateți joc de mine, veți vedea voi! Nu se mai poate așa!”. Iar ieri-dimineață, Cristi Borcea a trecut imediat la fapte și a convocat o ședință la sediul clubului, în cadrul căreia a comunicat staff-ului tehnic că nu va mai da niciun ban jucătorilor până în momentul în care echipa nu va reveni pe primul loc. Cum va răspunde vestiarul?
Decizia acționarului vine într‑un moment cât se poate de delicat pentru echipa sa. Vestiarul dinamovist este oricum extrem de neliniștit din cauza întârzierilor plății contractului. Cotele nemulțumirii sunt mari, din moment ce acest lucru a devenit subiectul principal al scandalului de la Săftica, din noaptea de după meciul cu Galatasaray, soldată cu dezertarea fostului antrenor Ion Marin. Fotbaliștii, mult în urmă cu plata salariilor, s-au certat pentru prima încă neacordată de calificare în Europa League, după ce șefii au achitat pentru victoria de la Liberec un total de 50.000 de euro pentru tot lotul, deși promiseseră aceeași sumă pentru fiecare fotbalist dinamovist. Jucătorii nu vor mai lua bani decât când ajung pe primul loc. Nici din contracte, nici prime Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
Vasile Turcu a declarat că unii dintre jucătorii dinamoviști au petrecut în cluburile bucureștene în weekend-ul trecut, iar șefii vor demara o anchetă internă pentru a afla vinovații. „Am primit câteva sesizări că unii dintre jucătorii noștri au petrecut nopțile prin cluburi. Am primit semnale de la unii suporteri care lucrează și ei la ziare, sunt paparazzi. Am cerut să avem clar dovezi și apoi vom lua măsuri”, a declarat acționarul la SPT FM
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER